Venerabilul, stimabilul, onorabilul, indubitabilul don Nae Caţavencu, pardon, Gheorghe Smeoreanu, polenizează, ba nu, polemizează cu Iulia Cojocaru, o ziaristă din Argeş, care îl acuză că, prin campania pro Mircia Gutău, de la VTV, spală cadavre. Evident, marele om de presă ba din Argeş, ba din Vâlcea - depinde pe unde (vreun) Vântu zornăie arginţii- susţine că el e ziarist, nu taxidermist.
Orice ar spune Smeoreanu prin VTV, post patronat de oameni de afaceri din partidul primarului penal, până la proba contrarie, Mircia Gutău e vinovat. Aşa a catadicsit să se pronunţe Justiţia despre un membru PD-L, în vremuri în care acest partid e la Putere. Iar exact chestia asta a înfierbântat minţile unora direct interesaţi, ce nu vor să accepte că în România, un politician la Putere poate intra în puşcărie. Cum a fost posibil una ca asta? O explicaţie plauzibilă, o palmă pe campania pro-Gutău a lui Smeoreanu, mi s-a părut punctul de vedere al jurnalistului vâlcean Silviu Popescu, de la Curierul de Râmnic:
“Timp de patru ani ne-am luptat, ca ziarişti, să aducem la cunoştinţa opiniei publice fapte şi întâmplări pe care alte canale media le ocultau. Am relatat, atât cât ne-au permis mijloacele noastre de investigaţie, momentele cu adevărat excepţionale şi extrem de dramatice prin care trecea comunitatea vâlceană în integralitatea ei. Toţi cei care astăzi cred că arestarea celor doi edili ai Râmnicului este doar problema unei părţi a acestei comunităţi se înşeală amarnic. Onoarea acestui oraş minunat a fost terfelită în aceşti ani de atâtea ori, încât noi nu mai trebuie să comentăm nimic. Simplul fapt că un viceprimar al municipiului a fost filmat într-o toaletă publică numărând banii murdari inscripţionaţi de procurorii anti-corupţie cu cuvântul MITĂ este de natură să aducă atingere onoarei fiecărui cetăţean trăitor în Vâlcea, precum şi celor nenăscuţi încă la maternitatea doctorului Stoica. Pentru toţi cei care cred astăzi că un simplu om denumit în media vâlceană "denunţătorul" a pus la cale această "înscenare" trebuie să subliniem încă o dată că Direcţia Naţională Anticorupţie, adică Statul Român, prin ofiţerii de informaţii şi prin procurori, a decis ca această „întâmplare” să aibă loc.
Mulţi cetăţeni ai Vâlcii, minţiţi în mod josnic de o presă la fel de coruptă ca şi primăria acelor vremuri, cred şi astăzi cu tărie că cei doi edili sunt, de fapt, nişte victime ale unei mafii locale. Subliniez încă o dată, pentru aceştia, că procurorii care reprezintă Statul Român nu pot fi asimilaţi cu mafia, mai ales că la conducerea României s-a aflat şi se află partidul din care făceau parte cei doi arestaţi. Mai mult decât atât, preşedintele României era şi atunci, ca şi acum, domnul Traian Băsescu, care devine în opinia acestora, pe cale de consecinţă, il Capo di tutti capi al acestei mafii. Aceasta a fost cu precădere teza inculpatului Mircia Gutău, pe care l-am somat de sute şi sute de ori să ne spună cine a decis arestarea sa şi a complicelui său.
Gutău nu a putut spune niciodată cine l-a arestat, deşi a ştiut întotdeauna că erorile şi lăcomia sa documentate atent de către ofiţeri ai Statului au făcut posibilă trimiterea lui la Colibaşi
Gutău nu a înţeles că trebuie să se cuminţească, să spună adevărul, să fie creştin şi să lucreze nu pentru sine şi pentru reţeaua de grupuri de interese din jurul său, ci pentru oamenii care l-au făcut primar. În timp ce el şi prietenii săi acumulau teren după teren, milion după milion (de euro, evident), organizau manifestări somptuoase în spaţii publice sfidându-l pe cetăţeanul care abia reuşea să-şi achite întreţinerea, cineva din structurile
Statului şi-a dat seama că bugetul public al Primăriei - interesul public - fusese confiscat de o echipă extrem de solidă financiar, de Cupola de care am vorbit la vremea aceea, care îşi construise firmele ei prin care dirija avutul public, cultura lor, presa lor. Interesantă mi se pare observaţia unui cititor care a scris pe forum că acelaşi avocat, maestrul Fieroiu, i-a apărat pe cei doi, Gutău şi Gorun atât de bine, încât au ajuns amândoi la Colibaşi.
Cupola a fost sprijinită transpartinic. Absolut toate deciziile cu privire la oraşul Râmnicu-Vâlcea se luau în cadru restrâns, privat, şi nu au ţinut niciodată cont de interesele şi nevoile oamenilor obişnuiţi, care trăiau din salariu, se împrumutau la bănci, îşi amanetau verigheta de pe mână, îşi vindeau pământul părinţilor, ca să trăiască de azi pe mâine. Această sete de îmbogăţire dementă, această lăcomie exacerbată a fost şi este constanta acestui grup de oameni egoişti, care n-au avut şi nu au nicio tresărire atunci când vine vorba de oameni simpli, care nu au ce pune copiilor lor pe masă. Pe aceştia i-au prostit primii, au selectat dintre cartierele oraşului pe cel mai sărac, Ostroveniul, căruia i-au dat o faţă nouă, de oraş. I-au făcut un lifting uşor, cu câteva băncuţe, câteva lumini, câteva parcări care erau oricum datoria administraţiei publice, nu un favor. Asta ar trebui să înţeleagă oamenii, dacă n-ar fi fost atâţia ani prostiţi: că toate lucrurile făcute de primar şi de Primărie ţin de ABC-ul administraţiei publice, de normalitate şi nu reprezintă un favor făcut locuitorilor oraşului. Mai mult decât atât, toate aceste lucruri normale în orice administraţie din lume, s-au făcut din banii publici, din banii pe care oamenii aceştia, care îl plâng astăzi pe Gutău, îi plătesc ca taxe şi impozite.Nimeni nu ştie şi probabil nici nu va şti vreodată pentru că nimeni nu are interesul ca adevărul să iasă la lumină, care a fost dimensiunea hemoragiei de bani din avutul public către buzunarele private. Ştim doar că sunt în oraş câteva sute de neisprăviţi care până mai ieri îşi plăteau cu greu benzina la maşină, care astăzi numără zecile de miliarde cu uşurinţa cu care noi numărăm banii de pâine. Oculta din Râmnicu-Vâlcea a făcut posibilă această felie de oameni bogaţi care şi-au mutat între ei banii şi afacerile, care s-au abonat la banii publici din care s-au realizat mai târziu obiectivele epocii Gutău. Spre deosebire de alţi primari, cinstiţi, de dinainte, praful în ochi aruncat de Administraţia Primăriei i-a orbit pe oameni, care şi astăzi cred că păcatul de a fura devine o virtute atunci când din banii furaţi ţi se dă şi ţie ceva. Nimic mai fals, nimic mai monstruos. A încercat să devină stăpânul absolut nu numai al Consiliului Local, ci şi al partidului preşedintelui Traian Băsescu - PDL. A instaurat Statul Feudal Gutău, eliminând Statul Român. A făcut propria sa politică, în cadrul politicii PD, apoi PD-L. Propria sa Lege, legea Gutău.
Demenţei unor jurnalişti vâlceni ca Smeoreanu, Romeo Popescu, a unor lideri politici ca Dorel Jurcan, Vâlcu şi compania sau proprietari de media ca familia Tudor nu i se poate opune nimic. Ei continuă să vândă vâlcenilor cadavrul mitului lui Mircia Gutău, cu ajutorul căruia vor să-şi rotunjească gloria şi profiturile.
P.S. Despre năravurile şi moravurile lui Gheorghe Smeoreanu a scris, plastic, la momentul potrivit, Florian Bichir, de la "Evenimentul zilei". Mircia, ia aminte:
“Scriitorul şi jurnalistul Gheorghe Smeoreanu din Piteşti a împărtăşit ani întregi o relaţie de prietenie şi de admiraţie faţă de episcopul locului, ierarhul Calinic. A publicat chiar o carte remarcabilă - „Veşnicia de zi cu zi“, în care Prea Sfinţitul răspundea întrebărilor sale pertinente. Copleşit de personalitatea ierarhului, domnul Smeoreanu nu s-a ferit să-l numească, pe drept cuvânt, pe PS Calinic „omul deplin al culturii argeşene“. Brusc însă s-a întâmplat ceva. Peste noapte, episcopul a devenit inamicul public numărul 1 al domnul Smeoreanu, care-l face în toate felurile: „Prea Asfinţitul Kalinic“, lasă de înţeles că are înclinaţii homosexuale, îl acuză voalat de crimă pe colaboratorul său apropiat. Mai mult, îl suspectează de „grave probleme psihice“ şi îl acuză de „trufie, de făţărnicie, de arghirofilie, de dispreţ faţă de oameni“. Toate relele din lume îi sunt atribuite. Din Prinţul Bisericii, Episcopul Calinic a devenit, în viziunea fostului admirator necondiţionat, un diavol.
N-am de ce să-l apăr pe ierarhul Calinic. O fac cărţile şi faptele sale. Cărţi de „nivel european“ după cum este nevoit să recunoască şi domnul Smeoreanu. Dureros este cum prietenia se transformă în ură, bunătatea devine duşmănie, albul se schimbă-n negru. Spre onoarea lui, Prea Sfinţitul Calinic nu a răspuns acestor atacuri inimaginabile. Polemica a inflamat judeţul, iar un alt jurnalist, Cristian Cocea, s-a grăbit să-i răspundă lui Gheorghe Smeoreanu: „Acum, ajuns director de blog, după ce împărăţise judeţul, observă că toate porţile i se trântesc în nas. Şi se umple de fiere, ca un înger căzut. În loc să se smerească, înjură. Pe cine? Pe foştii prieteni şi protectori. Parcă-l văd cum bântuie pe sub geamurile episcopului, văitându-se: Prea Sfinţite, mi-e foame!, în timp ce îşi freacă indexul cu degetul mare“.
