de veghe in lanul cu gargara

-pamflete, sarcasme si alte obraznicii-
Se afișează postările cu eticheta FC Arges. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta FC Arges. Afișați toate postările

marți, 19 ianuarie 2010

Jos laba de pe stadion!

Decizia municipalităţii piteştene de a permite echipei Internaţional Curtea de Argeş să joace meciurile din Liga I pe Stadionul „Nicolae Dobrin”, este una firească, ce vine în aşteptarea microbiştilor piteşteni, condamnaţi de inconştienţa unor neaveniţi în fotbal să urmărească meciuri doar la matineu. Decizia a umflat însă rânza în Penescu junior, care a ordonat ziarului Top o furibundă campanie de presă care să convingă opinia publică de faptul că nu mai e loc de altcineva în Trivale. Musiu Andrei Penescu uită că stadionul nu l-a moştenit de la tac’su, ci este proprietatea Primăriei, adică a tuturor piteştenilor. Mai mult, băiatul cu caş la gură- că de caşcaval nu mai poate fi vorba!- declară nici mai mult nici mai puţin că Dobrin s-ar zvârcoli în mormânt dacă ar vedea că o altă echipă joacă pe stadionul din Trivale. Dobrin, săracu’, s-a răsucit deja în mormânt în momentul când clanul Penescu a făcut de ruşine FC Argeş, club emblematic în fotbalul românesc. Măi, "ficior", prezenţa celor de la Internaţional în Trivale n-ar face decât să-l readucă pe nea Gicu în poziţia iniţială!