de veghe in lanul cu gargara

-pamflete, sarcasme si alte obraznicii-
Se afișează postările cu eticheta Cassa Loco. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cassa Loco. Afișați toate postările

miercuri, 13 ianuarie 2010

Cu lăutarii după mine...

Sebastian Vlădescu, ministrul Finanţelor, şi-a tras consilier de show-bizz, că tot e show pe scena politică. E vorba de „holograful” Dan Bitman. Ideea i-o fi venit lui Vlădescu ascultând hit-ul „Banii vorbesc”, drept pentru care, ce şi-a zis ministeriabilul: bă, ăsta se pricepe la finanţe! Urmând modelul Vlădescu, şi alţi miniştrii ai actualului cabinet ar putea, şi chiar ar avea de unde alege. Bunăoară, lui Blaga de la Interne i l-aş sugera pe Tudor Chirilă, dimpreună cu avertismentul „Nu ne mai trageţi pe dreapta!”, în timp ce la Economie, pentru Videanu, acest Ca$$a Loco al PD-L, s-ar fredona de minune refrenul „Vând fân, vând fân!”. Doamna Udrea- Cocoş, damă de “Categorie grea”, ar putea apela la serviciile “Paraziţilor”, ascultând cu boxele la maxim “Dac-aş fi preşedinte”.
La banii şi prestanţa lui, Berceanu de la „Transporturi” îşi poate permite o vedetă internaţională: Chris Rea, că tot sunt drumurile patriei „Road to Hell”! Primul ministru Boc ar trebui să-şi treacă în meniu „Sarmalele reci”: „Ţara te vrea prost!”. În fine, adevăratul şef al Guvernului, capo di tutti capi, Traian Băsescu, ar avea buget nu de un consilier în show-bizz, ci de o întreagă trupă: Megadeth: Symphony of Destruction!
Lista rămâne deschisă...