de veghe in lanul cu gargara

-pamflete, sarcasme si alte obraznicii-

sâmbătă, 23 aprilie 2011

O floare şi doi grădinari



Ziua de vineri, 15 aprilie era aşteptată de pe data de 18 aprilie anul trecut, când se încheiase ediţia cu numărul XXXIII a Simfoniei lalelelor şi toată lumea aştepta nerăbdătoare ediţia cu numărul XXXIV. Acum, că s-a terminat şi ediţia XXXIV, aşteptăm ediţia XXXV. Nici nu ştiţi până la cât am învăţat să număr!

Adevărul e că în dimineaţa zilei de 15 aprilie, când am început să număr lalelele care înfloriseră pe mica tribună aşezată în faţa micii primării a municipiului Piteşti, mi-au ieşit fără număr. Numai femeile din Organizaţia de Partid (ei, cum care? păi ce, mai e vreun partid în oraşul ăsta, în judeţul ăsta, în ţara asta care să conteze???) păreau aşa de numeroase că ai fi putut să juri că Sergiu Nicolaescu, proaspăt demisionat politic dintr-un partid şi aproape înscris artistic în altul, venise la Piteşti să turneze (sau să toarne? cum e corect?) un film cu amazoane. Din locul în care priveam scena filmată din diverse unghiuri de diferite televiziuni, ocupanţii îmi păreau toţi ciudat de micuţi. Ca atunci când te plimbi cu telegondola şi vezi doi turişi rătăciţi printre jnepeni: „Uite-l şi pe domnu’ primar”, a strigat unul. „Uite-l, acolo, în dreapta, după geaca aia galbenă, pe domnul deputat.” „Da, da, şi pe domnul care în seara aia câştigase alegerile”. „Ce faci, Mihaela, dragostea mea? Eşti bine? Eu sunt la Piteşti. Aştept să înceapă Simfonia lalelelor. Nu ştiu, că văd că ăştia nici instrumentele nu le-au adus. Deocamdată ne-au urcat pe noi pe scenă. Sper să nu mă pună pe mine să cânt că tu ştii că sunt răguşit de aseară de când am strigat de bucurie că am câştigat. Cum cine, dragă? Noi, Barcelona, în meciul ăla cu Real Madrid. Cum? Meciul e mâine? Şi deci nu am câştigat?”
Aleşii, realeşii şi nealeşii privesc cu admiraţie carul alegoric simbolizând un tractor cu remorcă şi trei fetiţe de la after shool-ul de la mine din comună, unde s-au desfiinţat şi şcoala şi spitalul, de au rămas numai biserica şi primăria, de nu mai ştie nimeni care e, că, având amândouă aceeaşi culoare, lumea se duce la popă ca să îşi plătească impozitele şi la primar că să se spovedească şi să se împărtăşească.

Apare Il Grande Senatore!

De-a lungul bulevardului, jandarmii şi poliţiştii încearcă cu greu să stăvilească entuziasmul maselor de admiratori care încep să se agite la vederea Preşedintelui de Partid. Locatarii din blocurile învecinate ies la balcoane. Un grup de pensionari, întrerupe partida de table şi hotăresşte să se arunce în gol de la parter. Un parlamentar spune că se va face o comisie de anchetă pentru a se stabili cine le-a dat bătrânilor autorizaţie să îşi facă balcon la parter.
Preşedintele de Partid ţine o scurtă cuvântare: „Asta-i pohta ce-am pohtit-o!”
După care, mica tribună se surpă şi toţi cei care se îngrămădeau pe ea cad grămadă, devenind imposibil să îi mai distingi unii de ceilalţi. În haosul general, lalelele arată într-un hal fără de hal. Primarul îl priveşte înlăcrimat pe Preşedintele de partid: „Il Grande Senatore! Şi acum ce facem?” „Lasă, primare, nu mai fi supărat! Ediţia de anul viitor o organizez eu. Acum hai să mergem să bem ceva.”
Din grămada de trupuri rostogolite unele peste celelalte, se ridică cineva care spune cu glas răguşit: „Christos a înviat! Cum? Încă nu e Paştele? Şi, deci, nu am câştigat?”
O florăreasă îi zice fi-su: „Paştele mamii ei de viaţă! Hai dracu’ să plecăm acasă, că aici toţi trandafirii sunt ofiliţi!”
Simfonia Pavelelor

Un comentariu: