de veghe in lanul cu gargara

-pamflete, sarcasme si alte obraznicii-

joi, 7 octombrie 2010

La contractele de achiziţii, tot parlamentarii fac legea junglei


„Potrivit DNA, în perioada 2009 - 2010, învinuitul Păsat Dan, în calitate de deputat în Parlamentul României, iar din data de 21 decembrie 2009, şi de secretar general al Partidului Democrat Liberal în cadrul organizaţiei judeţene Giurgiu, cu încălcarea regimului incompatibilităţilor în exercitarea demnităţii publice de parlamentar, prin acţiuni de şantaj ori prin folosire a autorităţii şi influenţei ca om politic decurgând din funcţia de conducere din partid, a acţionat pentru a obţine, pentru sine sau pentru persoane apropiate, beneficii necuvenite provenind din contractele de achiziţii publice încheiate cu primării de pe raza judeţului Giurgiu şi derulate prin firma sa - SC Prod Invest SRL, pe care o controla şi o conducea în fapt. Atunci când a întâmpinat opoziţie din partea reprezentanţilor administraţiei publice locale ori a firmelor care îşi adjudecaseră contractele de achiziţie publică, inculpatul a recurs la diverse forme de intimidare, mergând până la ameninţări şi acte de violenţă.” (Mediafax)
P.S. Dacă procurorii aticorupţie ar avea răbdare şi interes să investigheze câţi dintre parlamentarii români sunt abonaţi la banii publici prin diverse firme ori interpuşi, punem pariu că n-am mai avea cvorum în nicio Cameră?

5 comentarii:

  1. Daca te tine sa scrii pe blogul asta si despre mai-marii din arges, mafiotii de pendiuc si nicolescu, esti idolul meu... Te tine? sau giurgiu e suficient de departe sa nu dea 'lumea buna' de tine?

    RăspundețiȘtergere
  2. Stimate pedelist in blana de oaie,
    Pe blogul asta scriu ce ma doare.
    Acum ma doare teroarea instaurata de mafiotii portocalii, veniti la ciolan cu foamea-n gat, prima generatie in pantofi, esalonul III din PCR, talhari la drumul mare cu pretentii de haiduci, pe langa care un Pendiuc sau un Nicolescu sunt calugari budisti.
    Inutil sa-ti spun ca, atunci cand eu scriam de cei doi pe care-i amintesti cu o ura demna de o cauza mai buna, tu abia daca invatai sa citesti. In ordinea prioritatilor: scapam de ciuma portocalie si-apoi om vedea ce-om face ori ce-om scrie, astia de-om supravietui talibanilor portocalii.
    Hai sictir!

    RăspundețiȘtergere
  3. Dl Mircea Andrei, comentatorul tau, sa fie oare distinsul senator dambovitean PeDeList?

    RăspundețiȘtergere
  4. Domnul senator de care amintesti e putin ocupat cu colegii sai de partid din Arges, cu care face pe procurorul. http://www.ziarulancheta.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=2814:cronica-unei-mori-anunate-puci-euat-in-pdl-arge&catid=38:dezvaluiri&Itemid=91
    Nu cred ca are timp de pierdut cu umila-mi persoana.Ceea ce e sigur: cel care s-a semnat cu numele lui, a intentionat, pesemne, sa-mi transmita un avertisment.

    RăspundețiȘtergere
  5. Am avea cvorum la Jilava.
    @ Mircea Andrei. Lasa. bre, sa scrie de Giurgiu. Asa mai aude lumea si de noi.
    O sa scriu eu de Pendiuc. La contra/partida >(

    RăspundețiȘtergere