Portret dupa natura

In mai 2007, pitesteanul.ro publica aici un „Armaghedon”, care-l avea ca subiect principal pe fostul "number one" de la „Adevarul”, Cristian Tudor Popescu, pe atunci seful Clubului Roman de Presa. Pornind de la acel "Armaghedon" dar si de la un anumit articol aparut pe hotnews.ro, Darie Novaceanu face un neretusat „Portret dupa natura”, pe care-l reproduc integral in cele ce urmeaza:

Niciodata autoportretele nu sunt desavarsite pentru ca le lipseste sinceritatea, adica partea de dinlauntru. In cel pe care Cristian Tudor Popescu si l-a facut la HotNews, avandu-l ca sevalet pe Dan Tapalaga, a suplinit nevazutul prin ipocrizie, dispret fata de colegi, oameni de cultura si oameni saraci. Aparte, violentele verbale, plus uitarea locului si timpului in care se afla. De fapt, uitarea de sine.

Surprins de fluviul comentariilor anonime, m-am gandit sa-i aduc si eu cateva laude confidentiale, cunoscandu-l bine. Mai de aproape decat Pitesteanul.ro, care stie multe, nu toate adevarate.

Nu l-am mai vazut pe ctp din ziua de 19 martie, 1991, cand am plecat de pe corabia pe care el a ramas, bine primit de piratii care pusesera stapanire pe ea, desi era un bun public. L-au luat, l-au rupt in felii, sub privirile complice al guvernatilor de atunci, fiecare felie valorand cam un milion de euro de azi. El, inteleg de la Pitesteanul.ro, a luat 16 felii. Altul a luat mai multe si a disparut cu ele cu tot, intr-un viscol de inceput de ianuarie, pe autostrada Bucuresti-Ploiesti.

Fragmentul pe care-l adaug drept comentariu, face parte din "Naufragiul piratilor de la ziarul Adevarul", carte scrisa in urma cu zece ani. La publicarea ei s-a opus cu toti muschii intelepciunii sale. Si a reusit, inhaitandu-se cu un pungas care, de cand se tot lauda ca face mai mare Romania, a facut-o din ce in ce mai mica, murdarind pana si cerul. Pungas, ca sa ne intelegem, e cel cu punga mare de tot. M-a rugat sa-i dau cartea s-o publice. Si a pierdut-o, convins ca nu mai am un alt exemplar. Am mai multe.

Sper sa le faca placere amandurora. Si celor care abia acum afla astfel de noutati invechite...

Nu toti extraterestrii sunt la fel de extraterestri. Primii care au ajuns pana la noi au fost adusi de inchipuirea umana, incalcandu-se pasnic si cu mult folos teritoriile si principiile estetice ale basmului si povestii. Ceea ce inseamna ca extraterestrii exista printre noi de cand existam noi insine, aportul lor la spiritualitatea Pamantului fiind pe masura, de marimea infinitului, diferentiat de la o geografie la alta. Nu poti sa confunzi un extraterestru chinez care, cand merge, pare ca se afla intr-o plimbare de placere, fara graba, indiferent la trecerea timpului, neatent la bunurile materiale, cu unul egiptean, care, de cum se naste, cauta vesnicia, drumul lui avand o singura directie: mormantul. Modest sau piramidal.

Deosebirea dintre extraterestrii greci si grecii-greci e totala si complet opusa, desi folosesc acelasi alfabet. Astfel, grecii-greci lasa impresia ca au locuit pe corabii si au venit la tarmuri numai pentru a contempla pamantul, ridicand pe el, din marmura si sub forme de temple, ceea ce visasera in timpul plutirii. Altfel nu ar fi avut ce sa contemple, alfabetul lor incepand de la Alfa si terminand cu Omega.

Timp in care extraterestrii greci au coborat pe Partenon pentru a fi contemplati de valurile marii omenesti, alfabetul lor refacand drumul invers, de la Omega la Alfa.

Din capul locului, cei dintai extraterestri care ne-au vizitat au fost buni si inofensivi, intelegand si acceptand realitatea vietii ca pe o fictiune, ceea ce ne-a ajutat s-o suportam mai usor, asa cum este. Ultimii veniti sunt exact contrariul acestora, considerand fictiunea drept realitate si nerecunoscandu-i decat meritul de a fi realitate datorita inchipuirii lor. Sunt violenti si agresivi si nu au nici un fel de alfabet, nici Dumnezeu care sa-i calauzeasca.

Exista, mai exista, si o specie intermediara, mai exact alternativa. In stare, adica, sa nu fie nici una, nici alta si sa traiasca, de la caz la caz, cand un gen, cand altul, trecand din ora in ceas si inapoi, din ceas in ora, fara sa opreasca timpul in loc. Sunt cei ce abunda in ultimii ani, mai ales pe malurile Dambovitei, datorita poluarii apelor acesteia prin scursori de mitinguri si exces de pescuitori de plevusca verde, specie amenintata de obletii si scobarii adusi de la Mogosoaia.

Fiinte, care nu sunt chiar fiinte, dar seamana cu toate, alunecand din noapte in noapte, fara zi la mijloc, fara rasarit si fara apus de soare, in masura sa emita concomitent mirosuri contrarii, consolidand oximoronul arghezian pute frumos.

2

Exemplu tipic, reprezentativ si elocvent pe care-l am la indemana, mi-a spus ca se cheama Cristian Tudor Popescu. Vi l-am prezentat de cateva ori, dar nu v-am spus totul despre el, in vreme ce el a spus despre mine ceea ce nici nu stiam ca am fost in stare sa fac.

L-am numit Catpopescu, banuind ca-i face placere, intelegand osteneala mea la scufundarea lui in cristelnita: de ce sa ai nume, prenume si iar prenume, in trei cuvinte care, separate, nu spun mare lucru, in vreme ce, adunate intr-unul singur, spun mult mai mult decat perfectul, adica renumele insusi? Nu stiu daca recunoaste elogiul, dar daca nu-l intelege, il rog sa-l simta. Nefiind eu structuralist, nici macar lingvist clasic, dedicat antroponimiei, s-ar putea sa ma insel, dar, dincolo de onomastica, in numele Catpopescu descifrez si multa toponimie romaneasca neaosa, popestii reprezentand cam un sfert din populatia activa a tarii, adica orizontala mare din piramida sociala din care, treptat, au plecat pana si faraonii din lipsa de alimente, caldura si lumina. Au ramas numai catpopestii care dispun de toate trei, cu prisosinta.

Onomastica si toponimie, Catpopescu e, de fapt, o metafora eliptica: semnificatie fara semnificant, rau fara apa, strigat fara gura, subconstient fara constient. Aglutinare fara pierderi sonore. Adica exact ceea ce exprima mai plastic decat orice fiinta si caracterul ei: de ce sa mergi de la A, pe un drum lung, rupandu-ti pingelele, ca sa ajungi la B, daca o poti lua pe scurtatura? Mai in amanunt: de ce sa ajungi unde n-ai fost niciodata, cand poti foarte bine sa te intorci de acolo, venind de nicaieri? Mai clar: de ce sa te chinuiesti sa-ti construiesti un prestigiu, cand il poti obtine sugrumandu-l pe al altuia?

Catpopescu a parcurs toate aceste variante si a reusit o performanta in plus: a ajuns sa coboare in gara Gloriei inainte de a se urca in tren. Asta l-a ajutat dupa aceea sa ajunga la Breaza, fara a mai trece prin Gara de Nord. Nu, hotarat lucru, Catpopescu merita toata atentia si grija, fiindca nu poti sa stii niciodata cu cine ai de a face, nestiind cine este. Tu poti sa-l confunzi, din necunoastere, dar el nu te poate confunda decat daca vrea, privindu-si ceasul care nu arata orele de pe pamant.

Ca sa ma intelegeti ce doresc sa spun, aleg un amanunt, dintre multele pe care, cat am convietuit in acelasi spatiu, dar in alt timp, mi le-a oferit cu nonsalanta si generozitate.

A venit la ziarul de stat Adevarul - ziarul nu avea de ce sa se duca la el - cu mainile goale - adica fara biobibliografie personala - in blugi ponositi prin frecatul zidurilor (Obisnuia sa mearga cu fata la perete, ca Apunake, sa nu-l vada lumea, precum a mers si la Revolutie) - in bascheti gauriti - arsi de carbunii de la focurile de tabara, de pe cand era pionier - fara serviciu - fusese dat afara prin neprezentare - si fara casa - nu se dadeau case fara serviciu, nici serviciu fara buletin, nici buletin fara domiciliu. N-a venit singur. A venit cu recomandarea sotiei mele, care dupa ce gresise si-l publicase cu schitisoare de non fiction in revista SLAST, a facut a doua greseala, prezentandu-mi-l.

L-am invitat sa ia loc (pe scaun) si am asteptat sa-l aud conjugandu-se.

„- Stiti - a inceput cu partea sentimentala - locuiesc in chirie, cu Anca, sotia mea, doctorita, cu un copil, o fetita, de la alt sot. Inghesuiti. Intr-o singura camera." - E greu, imi dau seama. „- Si n-am nici serviciu, stiti, mai mergeam la Constanta, la parintii ei, o duc mai bine...Au casa buna, socrul a lucrat multi ani la...". - Bine, zic, oprindu-l sa continue biografia socrilor - vei avea serviciu. - „Cum, ma angajati la Adevarul?" - Da! - „Bine, dar nu pot fara casa..." - Vei avea si casa. - „Puteti sa-mi dati si casa?" - Pot, cate camere vrei? - „Stiu eu, cu fetita...doua sau trei..." - Bine, sa fie patru. „-Faceti dumneavoastra asta pentru mine, fara sa ma cunoasteti?!"

Am facut. A treia zi, Catpopescu primea un apartament de patru camere si sprijin logistic sa-si aduca mobila de la Constanta, instaland-o, o zi si doua nopti, chiar in redactia ziarului, jos, la parter, la intrare, intr-o nisa retrasa, unde a si dormit, ca sa nu doarma altcineva in locul lui si sa-l vada lumea ca are si casa si masa la Adevarul.

3

Mai mult nu puteam face. Am facut mai tarziu, cand si el se facea ca face, scriind binisor, invatand mersul asa cum merg, cand ies la plimbare pe ulita, bunicul si nepotul.

Nepot precoce, cunoscand obiectele inaintea denumirii prin cuvant si alfabetul dupa invatarea cuvintelor. Dublu precoce, cu memorie selectiva, orientata exclusiv spre ceea ce-l interesa, stiind sa-si gradeze emotia ca cersetorii mila: „Nu-i asa ca imi cumperi o inghetata pe bat si imi iei si calutul ala care necheaza de-adevaratelea? - Nu. - Atunci, da-mi o revista literara. - Adevarul literar si artistic iti place? - „Da, imi place, ii mai tund cativa colaboratori, in primul rand pe Valeriu Cristea, ii pun fundita albastra sus, cu numele meu si-l fac frumos. Inghetata nici nu-mi place cine stie ce, iar calutul o sa mi-l ia mama soacra".

I-am dat revista si s-a tinut de cuvant: si-a pus, sus, fundul lat al numelui sau si revista a devenit numai a sa. Nici Arghezi, nici Calinescu, nici inaintasii Anghel, Stere, Nadejde sau Sadoveanu. Numai Catpopescu, Catstanescu si Felicia Antip. A tuns, a ras, a pus lumanari, tamaie si otrava pe la toate crucile inclinate din cauza timpului. Crucea inclinata nemaifiind cruce, ci obiect venerat de nebunii verzi si profanat de cei fara culoare.

La a doua iesire la plimbare, extraterestrul a fost mai pretentios: „Stii ca magarii astia incep sa rupa gardul?" - Stiu. - „Vreau sa spun, gardul ziarului. Daca ma pui pe mine paznic, ii mananc cu parul. Am si prastie. De cauciuc. Ii impusc pe toti". L-am numit redactor sef adjunct. Si iar s-a tinut de cuvant, lasandu-se invaluit, bandajat inainte de a fi fost ranit, precum generalul Athanase Stanculescu.La a treia iesire, intr-o dupa amiaza din martie 1991, vazusem gardul rupt cam pe jumatate, imi procurasem cuie si scanduri noi si l-am chemat la mine: - Uite, am trei oameni si cu mine patru. Mai trebuie unul, asa zice legea, cel putin cinci. Facem o societate si reparam gardul. Semnezi? - „Mai e vorba? Cu dumneavoastra, la capatul lumii".

Si a semnat - pastrez semnatura, ca indienii jivaros capetele micsorate ale dusmanilor invinsi - fara sa-i tremure mana, confundandu-ma cu o fictiune si ajutandu-ma sa accept realitatea lui. Dupa exact trei ore, in aceeasi seara, l-am gasit ratacit intre ceilalti, pe post de Magarul troian. Invatase vocalizele lor, reusind sa rupa, impreuna si in buna intelegere, tot gardul. De par si prastie, uitase cum sa le foloseasca si, fiindca le avea totusi, le-a folosit impotriva mea. Si a iesit invingator.

Nu l-am mai vazut multi ani dupa aceea. Si nici nu doream sa-l vad. Pana intr-o seara, cand m-am asezat in fata televizorului si am dat peste el la PRO TV. Insotit de Dumitru Tinu, il flancasera pe ministrul de Interne si il „frecau" pe tema si problema sigurantei strazii si cetateanului. Inghesuit si usor jenat: „ - Ce putem face? Sa folosim armele lor?" „ - Ce arme, i-a replicat Catpopescu, cat sa fie de mari?" Si, ca sa arate o dimensiune potrivita, s-a aplecat usor pe dreapta: „mai mare decat asta?", trantind pe masa de la PRO TV „prastia" noua, un pistol urias, nu stiu, un Colt 45 sau un Winchester 73; oricum, un delict cumparat la negru, de la un cowboy in trecere prin Giulesti. Au inmarmurit si ministrul Dejeu si Dumitru Tinu. Si eu, de doua ori, in fata televizorului. Extraterestrul devenise pirat veritabil. Si incep sa cred ca propusese masa aceea „rotunda" nu ca sa salveze cetatenii de pericole, ci ca sa le arate celor ce ar avea curajul sa-i calce batatura, ca sa stie ca are cu ce sa se apere.

Acum, ca a declarat ziarul zis Adevarul drept crucisatorul presei romanesti si a amenintat celelalte barcute ca le scufunda, trebuie crezut. E in stare s-o faca, trecand cu prova chiar si peste guvern. Caci, desi e o corabie de pirati, nava e inca buna, are peretii dubli, de la Scanteia si de la ziarul de stat Adevarul, motoarele sunt bune - nu au schimbat absolut nimic, nici o rubricuta - panzele doar sunt negre (si nu indoliate din uitare, ca ale lui Tezeu) si extraterestrul a invatat sa ocoleasca stancile subterane. Nu ca Prestige, esuat aici, in Spania, langa Finisterre. Catpopescu e singurul dintre extraterestri pe care-i cunosc care se hraneste numai cu lapte batut. Supt direct din morminte, cu teava pistolului.

4

Post scriptum. Prolog si epilog.

Un prieten, niciodata nu mi-au prisosit, m-a sfatuit sa-l vad si aud pe Cristian Tudor Popescu, desfasurandu-se intr-un program la HotNews.ro. L-am ascultat si mi-am trimis opinia (adica parerea definitiva), convins ca, democratic (in libertatea de expresie din Romania nu mai cred de mult), va fi retinuta intre celelalte „comentarii", la care susnumita Hot isi invita vizitatorii. Si n-a fost asa. Mai intai, comentariul meu a fost considerat interesant; dupa, nu s-a mai vazut deloc, apoi nu s-a deslusit si, in cele din urma, vazandu-ma cu mana pe clanta, Dan Tapalaga, autorul programului, a blocat usa cu tot ceea ce a putut, scuipandu-si sub camasa: „Va rog rafuiti-va cu CTP, puneti-i porecle si scrieti parabole cu iz calomnios in alta parte. HotNews.ro nu va publica astfel de texte. Sunteti liber sa spuneti asta unde doriti."

Optiunea finala (mi-a dat acest drept, cu de la el putere) a fost sa bat la usa Pitesteanul[ui]. Ro., unde citisem cate ceva despre acelasi CTP si m-au suparat doua neadevaruri si lipsa altora doua. Concret, acolo se spunea ca am incercat sa trec Adevarul pe numele meu. Fals: cel de la Adevarul, in cap cu CTP, m-au sters de peste tot ca sa ramana numai ei. Apoi, se mai zicea ca mi-as fi facut din CTP un „om bun la toate". Fals, a doua oara: CTP a izbutit sa faca orice, sa nu mai fiu si sa-i las scaunul.

Adevarurile nespuse: a) Timp de 15 luni, cat am lucrat la Adevarul, nu am avut nici un salariu. L-am refuzat, optand numai pentru indemnizatia de director. Recunoasterea demnitatii. Nu mai mare, in lei, decat leafa unui portar de noapte. b) plecarea mea de la ziar n-a fost dovada liber-democratiei, ci ambitia unor snapani, dornici sa se imbogateasca prin furt din avutul public si prin preavizul posibilei mele lichidari, materializat prin doua gloante (calibrul 7,65) puse in plic. Unul pe biroul unde lucram, altul pe usa casei unde locuiam.

Povestea asta am spus-o (TVR, din 30 Martie, 1991) si am scris-o in cartea care inca isi mai asteapta un editor. Opinia mea despre CTP, am scos-o din paginile acesteia, intitulandu-le Portret dupa natura, titlu pe care-l consider bun, gandindu-ma la Velázquez, Rafael si Van Gog.

Posibil ca cititorul sa nu inteleaga amenintarea lui CTP de a trece cu Crucisatorul Adevarul peste celelalte ziare romanesti, dintre care unul se uitase cu ce bani plecase Dumitru Tinu dincolo, si cam cati ii ramasesera lui. Explicatia se afla in alte pagini, unde mentionez si faptul ca CTP se zburlise la Ion Iliescu pentru ca intarziase de la ceremonia de inmormantare, dar tinuse sa fie vazut purtand pe umeri, impreuna cu Adrian Nastase, sicriul lui Dumitru Tinu. Zburlitul avea si nu avea dreptate. Avea, pentru ca nu aveau ce sa caute presedintele tarii si seful guvernului la inmormantarea unui escroc, considerat jurnalist „formator de opinie." Si nu avea dreptate, pentru ca cei doi coclii de lux nu-l tineau pe umeri pe Dumitru Tinu, ci ziarul de stat Adevarul, pe care, deloc neinteresati, aprobasera sa fie privatizat pe nici un ban.

Termin cu un comentariul la comentariul pe care HotNews l-a cenzurat cu toata nerusinea: in dialogul lui CTP cu Tapalaga, ctp. Sustine ca fara el n-ar mai fi existat presa si nu are nici o rezerva sa sustina ca el, dupa toate sondajele, este cel mai bun dintre toti jurnalistii romani de astazi. In sustinere, minte: exista o astfel de presa, mai multa decat trebuie. In afirmatie, il sfideaza pe Aristotel: logic, inseamna ca e cel mai bun pentru ca toti ceilalti jurnalisti sunt mai prosti decat el.

Darie Novaceanu

Domnule Dan Tapalaga,

Din motive pe care nu vi le spun, de cativa ani buni nu am mai tinut sa fiu o voce publica, indiferent mijloacele de comunicare. Faptul ca mi-am ingaduit un comentariu la dialogul Dv. cu Cristian Tudor Popescu, isi are intreaga explicatie in continutul acestuia. Daca nu ati inteles-o, nu-i vina mea. Daca da, e trist ca ati hotarat sa nu-l reproduceti. Nu l-am scris pentru Dv. si respectivul interlocutor. Nu cred ca in locul cenzurii de altadata, de natura pur politica, hotnews.ro practica alta, de toate naturile.

In ambele cazuri, bunul simt, care-i ceva mai sus de simtul comun, va obliga la o minima atentie: sa-mi comunicati de ce ati hotarat asa. V-am asteptat. Mult. Cu rabdare.

Si ma vad obligat: 1. Sa mai astept. Dar numai o zi. 2. Sa adaug textul acesta la celalte doua si sa-mi retrag Portret dupa natura, cerandu-va ingaduinta de a cauta reproducerea lui in alt loc, cu mentiunea refuzarii lui de catre hotnews.ro. Cred ca e corect si moral.

Cu consideratie,

Darie Novaceanu

Madrid