de veghe in lanul cu gargara

-pamflete, sarcasme si alte obraznicii-

marți, 19 ianuarie 2010

Bună ţară, rea croială

Cronica evenimentelor urbane şi suburbane

# Despre „flacăra violetă”, Sever Voinescu, fostul purtător de cuvânt al lui Băsescu în campania electorală, spune că „am ajuns ca în Burkina Faso: cel care pierde alegerile crede că cel care le-a câştigat i-a făcut farmece cu broasca ţestoasă”. Nu cu ţestoasa i s-au făcut farmece lui Geoană, ci cu râioasa: Sorin Ovidiu Vântu!
# Comentând „atacurile energetice”, Iliescu e categoric: „Intelectualii cu formaţie solidă nu se lasă antrenaţi în fleacuri”. Semidocţii, da. Citez din clasici în viaţă: „Un fleac, i-am ciuruit…”
# Prins în flagrant delict de paparazzi în timp ce-şi înşela consoarta cu o mândruţă…Lucian Mândruţă va fi mutat din prime-time şi trimis să se lupte cu ratingul pe la Antena 3. Mândruţă nu plăteşte preţul adulterului devenit public, ci nesăbuinţa de a-şi cere scuze soţiei şi telespectatorilor într-un „Acces direct” de disperare. Pesemne, mai marii Antenelor au considerat că Don Juanul a greşit emisiunea sau n-a mai avut răbdare pentru viitorul sezon „Din dragoste”. Dovada: Mircea Radu se pregăteşte de „Observator”!
# Într-o confruntare de idei la GSP TV, Giovani Becali a spus despre Adrian Mititelu că este „drogat, ţăran, nenorocit, băşinos”. Mititelu a argumentat cu „cretin, nebun, tâmpit, puşcăriaş”. Amândoi au dreptate!
# Foştii deţinuţi politici au fost privaţi de gratuitatea pe transportul public din Constanţa. Păcat, domnu’ Mazăre, poate veţi jindui şi dvs după această gratuitate, vreodată!
# Emil Boc a rămas fără curent electric în timp ce-şi călca pantalonii. Şi se mai miră cineva de ce conduce ţara asta într-o dungă?

Un comentariu: