de veghe in lanul cu gargara

-pamflete, sarcasme si alte obraznicii-

miercuri, 14 octombrie 2009

Acuş să vedem solidaritate!


Când redacţia cotidianului „Top” a fost „călcată” de procurori, în căutarea unor probe care să demonstreze că Penescu se folosea de mass-media pentru a-şi proteja afacerile mai mult ori mai puţin oneroase, mai multe redacţii din Piteşti au pus-o de-un protest ad-hoc. S-au declarat, vezi Doamne, îngrijorate că raidul organelor de anchetă prin calculatoarele ziariştilor ar fi un abuz. N-a fost niciun abuz. Mascaţii au venit cu procurorii, iar aceştia, cu mandatul de rigoare. Căutau indicii, probe. Legea le permite. Mai-marii presei din Argeş s-au temut, în fapt, că s-a născut precedentul: pentru prima oară în judeţ, organele de cercetare şi-au băgat nasul serios în afacerile magnaţilor de media. Iar magnaţii respectivi nu prea au chef să fie luaţi la bani mărunţi. Numai ei ştiu cum fac banii!
Recent, s-a aflat că Argeş TV, organul de presă al „fraţilor PIC”, se va închide, de la 1 noiembrie. Li s-a închis şi tipografia, şi nici cotidianul „Top” nu se simte prea bine. În aceste condiţii, cel puţin 10-20 de jurnalişti vor rămâne pe drumuri. Sunt curios câtor dintre aceştia patronii de presă argeşeni le vor întinde o mână. Aşa, din solidaritate de breaslă…
Pic şi Poc

4 comentarii:

  1. sincer, desi comentez un pic pe langa problema. cine de la arges TV e de luat?poate un nume doua de jurnalisti .. parca pe sport e cineva.. hm in rest doar pipite si pitiponci. in plus e criza mare. directorii de ziare se gandesc acum despre cine sa scrie de bine despre cine de rau, cum sa o dea ca sa nu pice prost. fac sondaje pentru a previyiona cine va fi la putere, ca doar nu vor sa supere puterea si< sa piarda cascavalul. asa ca treburi din astea umane, nu-i intereseaza. de fel. d-apai in acest moment.

    RăspundețiȘtergere
  2. @andrei: usor e sa arunci cu piatra, nu? Arges tv a pornit de jos, angajatii fiind in foarte mare parte de pe bancile facultatii, fara pic de experienta in domeniu. Cu totii s-au format in acest mediu, dar asta nu-i imparte pe toti in "pipite" si "pitiponci". Sunt unii care au muncit din greu, care au perseverat si nu merita vorbele voastre grele si pline de intepaturi.
    @madalin: nu are nimeni nevoie de "o mana intinsa" de la un patron de presa. Accesul in redactie se face pe competente, nu pe acte de caritate, mai ales in aceasta perioada de criza. Asa ca cine n-a trecut ca gasca prin apa, va avea de unde sa pape o paine, fara sa se milogeasca pe la extraordinarele redactii din Pitesti, iar cine nu, se va indrepta spre altceva. Nu le mai plangeti voi de mila oamenilor de la Arges TV, gasiti-va alte preocupari mai interesante, cum ar fi locul vostru de munca. O zi buna!

    RăspundețiȘtergere
  3. draga ralucutza spui ca: "accesul in redactie se face pe competente, nu pe caritate...". da, in occident da, dar nu la Arges TV. madalin nu plange de mila "marilor" oameni de presa de la televiziunea lui Penescu, nimeni nu le plange de mila fiindca le-a complacut situatia in care se afla, ci doar a tras un semnal de alarma cu privire la solidaritatea oamenilor din presa argeseana. oricum, cu exceptia lui FS aka Florin Stoica nimeni nu stie cu ce se mananca presa la acest post, sau fost post, tv local. se prea poate ca nici macar pe madalin popa sa nu-l cunosti, caci vad ca-l trimiti sa se intereseze de propriul loc de munca. afla de la mine fata mea, am si eu sapte ani de presa, nu multi, dar buni, ca madalin e independent fata de marea majoritate a pulimii ce scrijeleste pe o pagina de ziar sau ranjeste talamb pe sticla AG TV. fatuca, madalin este unul dintre cei mai buni scriitori de investigatii din arges, si nu numai. te dor cuvintele lui? ma mir! cam ce cacat de experienta ai tu la cei 24 anisori ai tai? cred ca nici pixul in mana nu stii sa-l ti corect. faptul ca te duci la conferinte de presa si apoi asterni constiincios pe hartie balariile pe care ti le transmit politicienii sau directorii de deconcentrate nu fac din tine un ZIARIST. pune dracu' mana si scrie si tu ceva destept, sau fa o emisiune din care sa priceapa omul ceva si apoi sa te apuci sa vorbesti de ce se intereseaza adevaratii ziaristi de soarta colegilor de breasla. Parol!

    RăspundețiȘtergere
  4. Daca Penescu isi facea cu adevarat o televiziune, nu ar fi fost la parnaie, ci ar fi sters pe jos cu DNA-ul in conditiile de astazi. Dar nu poti sa iti faci zid din niste studente. Parerea mea

    RăspundețiȘtergere