de veghe in lanul cu gargara

-pamflete, sarcasme si alte obraznicii-

miercuri, 21 septembrie 2011

Academia Română prezintă Lista lui Schindler!

Academia Română a ajuns la concluzia că termenul „jidan” e antisemit, drept pentru care l-a exterminat din DEX. Pe cale de consecinţă, cine-l foloseşte va fi băgat la zdup, pen’ că-n Românica, antisemitismul se pedepseşte, nu se glumeşte. Bine că legea nu se aplică retroactiv, că altfel trebuiau umflaţi de urgenţă cel puţin trei mari infractori: Slavici, Eminescu, Caragiale.

P.S. În aceeaşi notă, academicienii „a” hotărât că „ţigan” nu mai desemnează, peiorativ, „o persoană cu apucături rele”. Aici suntem de acord. Noul sens va fi „persoană cu apucături de tot felul. Ex: ceasuri, carduri, portofele...”

marți, 20 septembrie 2011

Exemplu de promptitudine în presă

La Piteşti, lansarea ziarului "Five o`clock" va avea loc în localul Barock, joi, 22 septembrie, la ora 18.00. În logica organizatorilor evenimentului, până la acea oră tirajul se va fi epuizat, astfel că, în loc de "Ceaiul de la ora 5", celor rămaşi treji li se va băga pe gât mitilicul de la ora 6.

Moş Crăciun nici nu vrea să audă de România!

După Olanda, Finlanda e a doua ţară care a anunţat că nu va vota pentru admiterea României în Spaţiul Schengen. Până şi pe înţelesul copiilor, nici Moş Crăciun nu e dispus să ne ofere un asemenea cadou. Ca de fiecare dată în decursul milenarei noastre istorii, va trebui să apelăm la varianta de rezervă: Moş Gerilă.

ANTIPAticii

Reprezentanţii de la „Antipa” au declarat pentru Mediafax că s-au confruntat cu câteva situaţii neprevăzute la redeschiderea muzeului. Unele persoane au făcut bişniţă cu bilete deja folosite, pe care le-au vândut altor oameni pentru ca aceştia din urmă să poată vizita instituţia de cultură, ale cărei exponate au beneficiat de un face-lifting, în special la categoria „fosile”. Cei care-au mers pe mâna bişniţarilor s-au declarat dezamăgiţi: în muzeu, nici urmă de Ion Iliescu, Dan Voiculescu, Monica Tatoiu ori măcar vreun Ion Cristoiu! Responsabilii de la Antipa s-au scuzat, explicând că secţiunea „fosile vii” e itinerantă...

Show pă ei!


# Silvio Berlusconi a catalogat-o pe Angela Merkel, cancelarul german, drept „o vacă mare şi grasă”. Chit că-i mare consumator de petreceri mondene, se vede treaba că premierul Italiei n-a cunoscut-o pe Oana Roman. Că-n cercurile Zoiei Petre, sigur nu se-nvârte macaronarul ăla!

# Adelina Pestriţu s-a apucat de box. Care-i treaba pitzi: nu eşti mulţumită de operaţia la nas?

# Loredana Groza: „Cred că tinereţe fără bătrâneţe există”. Există, da’ costă al dracului! Nu-i aşa domnu’ Boncea?

# Actorul Gerard Depardieu nu-i înghite pe rromii români stabiliţi în Franţa. Altfel cum aţi interpreta următoarea declaraţiei a maestrului: “Îmi plac ţiganii care muncesc!”

# Se dau două ştiri, aparent fără nicio legătură: “Oana Zăvoranu şi-a dat mama pe mâna poliţiei pentru fraude în dosarul moştenirii” şi “Mireasa Ana Maria Prodan, furată de Oana Zăvoranu”. E clar: aşchia nu sare departe de trunchi!

# Doamna Veronica, maman lu’ Moni, fostă Iri, s-a angajat cu perioadă de probă la o fabrică de textile din Bacău. Celebrele fete ale bătrânei Gaboriţe şi-au întrecut însă de mult mama în meserie. Presa de scandal ne arată aproape zilnic cum Moni şi Ramona sunt de neîntrecut în operaţiunea „jos textila”!

luni, 19 septembrie 2011

Dă-te, bă, că cade!

Nici nu s-a lăudat bine Bălălău cu excursia de la Casa Albă (unde-a fost primit de Obama în pauza de gustare), că scutul anti-rachetă începe deja să-şi producă efectul de bumerang. Ministerul Apărării Naţionale va fi obligat să cumpere avioane de luptă F16, fireşte, de la americani. Se zice că aparatele de zbor sunt atât de performante, încât pot ateriza pe autostrăzile construite de Bechtel în România!

În contrapartidă, Obama s-a angajat cu mânuţa lui să simplifice sistemul acordării vizelor, drept pentru care cârduri de români şi-au instalat deja corturile pe partea europeană a Altanticului, aşteptând ca Unchiul Sam să le acorde permisiunea de zbor!

vineri, 16 septembrie 2011

Dezgustător: Piticul i-a tras-o Albei ca Zăpada! Povestea merge mai departe...

„Fără Albă ca Zăpada, PDL va pierde şi preşedintele, şi guvernarea”. Cumplita profeţie a fost lansată în spaţiul public de Sebastian Lăzăroiu, drept pentru care, în nici 24 de ore, primul ministru Boc l-a lăsat pe Lăzăroiu fără obiectul Muncii. Cu alte cuvinte, Piticul i-a tras-o Albei ca Zăpada, chiar sub ochii Împăratului Portocaliu! Povestea merge mai departe: se zice că Albă ca Zăpada ar fi rămas însărcinată. Cu Mişcarea Populară!

P.S.: Noile aventuri ale Albei ca Zăpada, aici.

Viţelul, la poarta nouă

Bună ţară, rea croială!

Cronica evenimentelor urbane şi suburbane

# Conform ultimelor tăieri comise de Guvernul Boc, spre deosebire de ţăranii care mânuie topoare, chiaburii care deţin drujbe nu vor mai primi ajutoare de încălzire. În faţa acestei noi urgii abătute de guvernanţi pe cap de familie, proprietarii de drujbe sunt hotărâţi să ia şi mai abitir calea codrului, de unde-şi vor tăia singuri partea de venit de care i-a exfoliat statul!

# Toată lumea se întreabă care vor fi efectele pe termen scurt şi lung ale primirii preşedintelui Băsescu la Casa Albă. Pe termen imediat, leul s-a depreciat în raport cu moneda euro. În ritmul acestei deprecieri, cu siguranţă nu vom mai apuca să consemnăm şi efectele pe termen lung ale excursiei la Washington!

# Dinu Patriciu propune reducerea TVA la 15% de la 1 octombrie. Care-i treaba Păturiciule, nu-ţi merg vânzările la MIC.RO tarabe?

# Datele de bilanţ raportate în fiecare an la Ministerul Finanţelor de către companiile româneşti, arată că marii acţionari ai ţării deţin peste 11% din PIB. De restul, se ocupă politicienii.

# Deputatul PDL Silviu Prigoană susţine în Parlament o lege a prostituţiei, conform căreia persoanele cu dizabilităţi şi cele cu probleme psihice vor putea beneficia de partide de sex sponsorizate de la bugetul de stat. Gândindu-ne la desele plecări ale Bahmuţencei de-acasă, înţelegem poziţia lui Prigoană. Da’ cu Corneliu Vadim Tudor, de ce-o fi vrând să fie atât de generos?

joi, 15 septembrie 2011

Show pă ei!


# Protagonistă a unui filmuleţ deocheat care circulă pe piaţă, Roxana Nemeş, logodnica impresarului Radu Groza, va veni la Kanal D pentru „a comenta imaginile incendiare”, anunţă tabloidul CANCAN. Cum poate comenta Roxana o partidă de sex oral? Dând din gură, evident! Întrebarea telespectatorului: va vorbi cu gura plină?


# Pepe îşi încordează muşchii: „Paparazii nu au cum să mă prindă cu vreo femeie!” De-aia ţi-a dat papucii Oana, nebunatico ce eşti?


# Trimis în judecată pentru sex cu minori, fostul director de programe de la OTV, Doru Iuga, a fost relocat de la Penitenciarul Rahova, în arestul Poliţiei Capitalei. Mutarea s-a efectuat la cererea expresă a lui Doru, care vrea să-şi pună astfel la adăpost popou’. După cum se ştie, puşcăriaşii cu principii morale sănătoase obişnuiesc să le lărgească pedofililor...orizontul!


# Sânziana Buruiană, împreună cu Andreea Tonciu vor să se apuce de cântat. Ştiu ce-o să vă întrebaţi: „Păi, nu cântă deja? La flaut?” Ba da, dar nu în duet.

miercuri, 14 septembrie 2011

Sânziana Buruiană nu iubeşte dra(h)mele


Criza care bântuie Europa a pus pe gânduri şi figurantele din spaţiul mioritic monden. Sânziana Buruiană, preşedinta Partidului Futuimodelelor din România a vorbit, fireşte pentru un tabloid, cu o uluitoare fluenţă a sinapsei: „Cu cât criza va dura mai mult, cu siguranţă va afecta şi alte ţări cu probleme. Grecia are datorii mari şi dacă nu le va putea plăti acest lucru ar lovi Banca Centrală Europeană şi alţi creditori. În cazul în care Grecia nu plăteşte va fi o adevărată catastrofă pentru Uniunea Europeană, care a lansat moneda euro ca simbol al unităţii continentului, astfel că zona euro s-ar putea rupe."

Care-i treaba, pitzi: nu-ţi convine să fii plătită şi-n drahme?

A fost sau n-a fost?


Mi-am pus răbdarea la încercare citind presa de după excursia lui Băsescu în America. Nici mercenarii roş-galbeni, nici cei portocalii n-au reuşit să mă lămurească dacă Bălălău a fost primit cu adevărat la Casa Albă, în condiţiile în care, deşi l-a găsit pe Obama, nu s-a găsit nimeni să-i întindă covorul roşu. Voi ce părere aveţi: a fost sau n-a fost?

Curentul: ”Potrivit informaţiilor noastre, discuţiile dintre cei doi şefi de stat au avut loc chiar la Casa Albă, în Biroul Oval, semn că vizita lui Traian Băsescu nu este deloc întâmplătoare, aşa cum lăsau unii să se înţeleagă.”

Evenimentul zilei: „Zi neagră pentru televiziunile de ştiri, prinse în ofsaid: Obama l-a primit pe Băsescu la Casa Albă.”

Dan Andronic: Încă de sâmbătă, atunci când a fost anunţată vizita preşedintelui Băsescu la Washington, o serie de voci s-au grăbit să concluzioneze că preşedintele nu se va întâlni de fapt cu şeful statului american. Opiniile asupra vizitei au fost variate, dar tonul invariabil zeflemitor. S-a sugerat că preşedintele României a încercat „să forţeze mâna” lui Obama, dar că nu a reuşit decât o întâlnire cu vicepreşedintele Joe Biden, că nu se va obţine nimic în urma vizitei sau că Traian Băsescu va fi primit la Casa Albă „pe uşa din dos, pe la servitori.”

Adevărul: „Băsescu, primit pe fugă de Barack Obama. Şeful statului român nu a fost primit pe covorul roşu, fiind doar o vizită de lucru, dar a avut o întrevedere cu preşedintele Barack Obama, în Biroul Oval de la Casa Albă. Întâlnirea a stat sub semnul incertitudinii, până în ultimul moment.”

Cristian Teodorescu (Vox Publica): „Nu văd o performanţă în faptul că preşedintele României a izbutit totuşi să fie primit în Biroul Oval de preşedintele Obama, deşi această întâlnire nu figura pe agenda oficială a preşedintelui american. O întâlnire semnificativă cu preşedintele Americii nu poate sta sub semnul lui nu se ştie, nici măcar al lui poate.

Cotidianul: „Băsescu s-a întâlnit întâmplător cu Barack Obama. După ce ani de zile a urmărit întâlnirea cu omologul său american, preşedintele Traian Băsescu a acceptat, la finalul mandatului lui Barack Obama, chiar şi o întâlnire neoficială, pentru care misiunile diplomatice ale României şi SUA au depus deja multe eforturi.”

Cristian Tudor Popescu: Nu ştiu ce au convorbit în 25 de minute Barack Obama şi Traian Băsescu. Dar presupunând că o astfel de discuţie ar avea loc, o oră, două, trei, mă întreb: ce ar putea discuta, fireşte, în băsic ingliş, intelectualul autentic, omul profund serios şi de bun simţ, fără urmă de vulgaritate, fără nostalgii histrionice de actor ratat, fără minciuni şi lacrimi la minut, Barack Obama cu dl. Băsescu?”

P.S.: Pentru liniştea Europei: cheile de contact de la scutul antirachetă au rămas la Casa Albă sau sunt pe barul de la Cotroceni?

marți, 13 septembrie 2011

Extensia de penis la români

În ciuda unui studiu de dată recentă (iulie 2010), care arată că, în medie, lungimea penisului la români nu depăşeşte 12,7 cm, ministrul Sănătăţii se pare că nu ştie a citi nici cifrele în româneşte, din moment ce a organizat o licitaţie pentru achiziţionarea a 3,6 milioane de prezervative de...19 cm bucata! Diferenţa - 6,3- o reprezintă, pesemne, comisionul, măsurat, fireşte, nu în zeci de centimetri, ci în milioane de lei!

Huo, Champs-Elysees!


Prefectul Poliţiei din Paris, Michel Gaudin a anunţat că va interzice, începând de săptămâna aceasta, cerşitul pe Champs-Elysees. Deloc speriaţi de iniţiativa Michelului, românii care suprapopulează cel mai scump bulevard din Europa au declarat că sunt gata să renunţe la lux, drept pentru care se vor muta în Place Pigalle!

Moartea (politică) a domnului Lăzăroiu

Preşedintele va fi primit, totuşi, de cineva


Marţi, 13. Ghinionu' draq! Plecat în State cu trebi, Traian Băsescu nu ştie cu ce oficial american se va trage-n poză, din moment ce Obama e plecat cu treburi mult mai importante, prin Ohio, pentru a-i linişti pe americani în privinţa locurilor de muncă. Cum în America, absenţa preşedintelui nu creează vid de putere, s-ar putea ca Băsescu să fie primit de vicepreşedintele Joe Biden. Şi mai sigur, Bălălău ar putea fi însă primit în „Hall of Shame”. O hală dedicată figuranţilor care se rup în figuri!

luni, 12 septembrie 2011

Atunci... i-a condamnat pe toţi la carte!




Ştiu, n-am mai scris de mult pe blog! Există o explicaţie: guvernanţii m-au lăsat fără cuvinte! În fine...

Azi a fost altă zi de şcoală! (Pentru fii-mea, căci eu, deşi leat cu Funeriu, am reuşit să-mi termin studiile - n.a.)
Aşa cum ni s-a comunicat, ne-am prezentat la locul faptei undeva pe la 9 trecute fix. Oră la care, în urma indicaţiilor preţioase, s-a intonat imnul. „S-a intonat” luaţi-l la modul impersonal, pentru că a fost play-back în toată regula. E drept, fii-mea, ambiţioasă cum i-a bagat mă-sa-n cap, a dat să arate Conducătorului suprem că prinde din mers, drept pentru care am (sur)prins-o fredonând printre aparatul dentar, la refren, „Ghiţă, te-aştept diseară la portiţă...”. Va avea de aşteptat mult şi bine, şi Ghiţă, şi mă-sa, şi tac-su’, din moment ce, după play-back, am fost anunţaţi că nu oricine mai poate intra în şcoală. Cu alte cuvinte, s-a trecut la reforma în învăţământ. În acest sens, am mai reţinut trei-patru direcţii strategice, pe care le dezvolt în cele ce urmează.
I-auzi una: Din discursul lui Funeriu, de început de an şcolar: „Invit pe părinţi să se implice în viaţa şcolii”. (Gramatically correct: „Invit părinţii”, ori „Îi invit pe părinţi”- ce mai contează!- n.n.). Urmare a acestei aberaţii gramaticale, părinţii nu mai pot pătrunde în curtea şi, pe cale de consecinţă, în incinta şcolii. Au voie doar elevii, dascălii, vânzătorii de seminţe, cei de prezervative precum şi politrucii portocalii vopsiţi în inspectori şcolari. În acest sens, elevii vor fi dotaţi cu carduri magnetice, care le vor certifica accesul constituţional la orice formă de învăţământ. La auzul acestei (re)forme de discriminare, o mămică a leşinat. N-au trezit-o palmele aplicate peste tot de către ceilalţi părinţi - de genul masculin, domnu’ Funeriu!, ci vocea unicului ei son, care a anunţat-o, calm: „Nu-ţi face griji, maman, clonez eu câte carduri e nevoie!”
I-auzi două: comunicatul Inspectoratului Şcolar Judeţean dă ca sigură creşterea economică a României direct proporţională cu reducerea absenteismului în şcoli. Anunţul a produs rumoare printre hackerii dintr-a doua, care au hotărât spontan să-l dea în judecată pe Funeriu pentru subminarea economiei naţionale, argumentând irefutabil: "Mai mult timp la şcoală, mai puţini bani de pe eBay, vă paşte falimentu', bey!
I-auzi trei: De anul acesta, învăţământul va sta sub semnul exigenţei. Nu va trece nimeni, la niciun examen, cu mici excepţii, desigur. Astfel, la evaluări şi Bacalaureat, ministerul Dumnealor va întocmi subiecte pe grade de dificultate. În acest sens, vor exista subiecte cu grad de dificultate portocaliu şi restul subiectelor - imposibil de rezolvat. De restul subiectelor, se-nţelege, vor avea parte ăi de-au venit la şcoală în uniformă.

P.S. Ca să mă pedepsească pentru că am trimis-o în uniformă la şcoală, fii-mea a căutat răzbunare în spaţiul virtual. Rânjind cu aparat dentar cu tot, m-a ameninţat cu postarea Elenei Udrea despre noul an şcolar: „Aveţi şansa să deveniţi tot ceea ce vă doriţi. Să aveţi parte numai de succes şi de bucurii!". Ochii i-au sclipit, iar eu am tras nădejde că-i de la inteligenţă:
- Nu se zice „succesuri”, tati?
- Nu!
- Atunci vreau să devin blondăăăăăă!